Aerul dintr-o instalație de ventilație merge prin tubulatură, iar felul tubulaturii influențează zgomotul, pierderile și locul pe care îl ocupă. Nu există una „mai bună” în general; există una potrivită locului.
Tubulatura spiro
Este rotundă, din tablă zincată înfășurată în spirală, și se vede des în hale, la tavan, ca în poza din articol. Forma rotundă lasă aerul să circule cu pierderi mici și se etanșează relativ ușor la îmbinări. Cere însă loc: un tub rotund de diametru mare ocupă înălțime.
Tubulatura dreptunghiulară
Se face din tablă zincată îmbinată în secțiuni și se poate adapta la dimensiunea golului: lată și joasă, dacă tavanul fals e subțire, sau îngustă, dacă trebuie să treacă printr-un canal tehnic. Pentru același debit, pierderile sunt de obicei mai mari decât la spiro, deci secțiunea se alege cu grijă.
Tubulatura flexibilă
Este un tub ondulat, care se îndoaie ușor, și se folosește pe distanțe scurte, de exemplu între tubulatura principală și un difuzor. Pe distanțe lungi sau cu multe curbe frânează aerul și face zgomot, așa că nu înlocuiește traseul principal.
Izolația
Orice fel de tubulatură poate fi învelită în izolație, în pozele noastre neagră. Izolația împiedică pierderile de căldură sau de frig și condensul pe tablă. Contează să fie continuă, inclusiv la îmbinări și la suporți.
Cum se alege
Se pornește de la loc: câtă înălțime e deasupra tavanului, pe unde se poate trece, ce structură există. Apoi se ține cont de debit, de zgomotul admis și de felul în care ajunge aerul la difuzoare. Un traseu simplu, cu puține coturi, e soluția potrivită în majoritatea cazurilor.
Ai o lucrare de acest fel?
Trimite poze sau un plan ale spațiului. Sună la 0744 790 779 sau scrie pe WhatsApp. Mai multe despre tubulatură de ventilație găsești pe pagina serviciului.